Denti Needle

Sistemul de implanturi dentare DN Denti Needle

Sistemul de implanturi dentare Denti® “Vechi-nou”

Prima generaţie a implanturilor dentare Denti®Diakor® în formă de ac a fost introdusă în anul 1983. Aceste implanturi au fost fabricate din bioceramică din oxid de aluminiu. În prima jumătate a anului 1987 au fost comercializate implanturi Denti® monofazice. Aceste implanturi de generaţia a doua (în formă de lamă, ac dublu şi ac) erau fabricate deja din titan pur pentru utilizare medicală. Bontul acestor implanturi se putea îndoi în direcţia dorită.

 În zilele noastre, sistemul de implanturi dentare Denti®Needle, este a treia generaţie, şi este fabricat deja din titan aliat Grade4, care are cele mai bune caracteristice mecanice. Rata aşteptată de reuşită a implanturilor cu suprafaţă Denti®deja dovedită poate atinge 99%(reuşita implanturilor de prima şi a doua generaţie Denti®în formă de ac a depăşit 97% )

Indicaţii chirurgicale

Intervenţia chirurgicală este rapidă şi atraumatică. Inserarea implanturilor Denti®Needle necesită o pregătire minimă a crestei osoae, astfel nu există complicaţii postoperatorii. Atât procedura chirurgicală, cât şi cea protetică se pot însuşi cu uşurinţă, sunt simple şi rapide. Implanturile Denti®Needle sunt potrivite atât pentru supraprotezare, cât şi pentru lucrari protetice fixe. Implanturile Denti®Needle pot fi încărcate imediat. Datorită diametrelor reduse, pot fi utilizate şi în cazurile în care implanturile tradiţionale nu mai au loc în creasta alveolară subţire.

Utilizare

  • transgingival, fără lambou
  • pentru lucrări fixe, atât la maxilar cât şi în mandibulă
  • pentru protezele mobilizabile pentru coroane şi punţi
  • pentru elementele simple şi compuse la RPF şi coroane
  • pentru lucrările provizorii, folosite pe perioada osteointegrării implanturilor tradiţionale

Încărcare imediată

Design

Forma corpului implanturilor Denti® Needle este asemănătoare unei rădăcini dentare naturale. Implantul şi bontul sunt realizate dintr-o singură bucată.Sunt comercializate cu bont conic şi sferic ( compatabil OT-CAP).

Utilizarea implanturilor Denti® Needle cu diametrul de 2,3 mm este recomandată în primul rând pentru osul de calitate D1 şi D2.

Utilizarea implanturilor Denti® Needle cu diametrul de 2,8 mm este recomandată în primul rând pentru osul de calitate D2 şi D3.

Pas filetar

Implanturile Denti® Needle sunt autofiletante. Prin pasul filetar special,  implanturile au un efect ridicat de condensare a oaselor, asigurând astfel stabilitate primară perfectă chiar şi în osul de calitate D3.

Suprafaţa

Calitatea superioară suprafeţei Denti® este recunoscută de mult timp

Suprafaţa implanturilor Denti® Needlecorespunde cu cea a implanturilor Denti® deja existente pe piaţă la care rata reuşitei depăşeşte 98,7%.

Conform examinărilor de control clinice prospective, reuşita aşteptată a implanturilor Denti® în formă de ac, chiar şi în cazul încărcării imediate sau timpurii, poate să atingă sau să depăşească 98,7%. Suprafaţa corpului implanturilor care intră în contact ţesutul osos este microporos datorită tratamentului de suprafeţă fizic şi mecanic. Această formă a suprafeţei, împreună cu energia mare de suprafaţă, garantează formarea rapidă şi sigură a ţesutului osos şi fixarea sa durabilă pe suprafaţa implanturilor Denti.

Design de două feluri

Tipuri şi dimensiuni

Sistemelul de implanturi Denti® Needle este disponibil în 2 diametre şi 3 lungimi diferite, cu două tipuri de bonturi diferite.

Sortiment de implanturi DN

Costuri mici, utilitate mare

Elemente protetice

Se recomandă amprentarea directă de pe implantul cu bont sferic Denti® Needle.

Implantul cu bont conic Denti® Needle suportă o corectură mică a axului (max. 7º) fără pregătire. Se recomandă amprentare cu lingura închisă cu ajutorul capei de amprentare dacă în cazul inserării nu se realizează freyarea bontului implantului. După operaţie, se recomandă amprentare directă de pe bontul pregătit.

Capele de amprentare şi implanturile de laborator:

  • utilizare simplă
  • are drept rezultat o amprentare precisă
  • se pot folosi componente identice atât la bontul conic cât şi la bontul sferic.

Ambalare

Implanturile sunt sterilizate cu raze gamma. Înainte de folosire, componentele protetice şi instrumentarul trebuiesc sterilizate la autoclav.

Produse ieftine

Trusă chirurgicală, orientată către utilizator

Kitul chirurgical pentru implanturile Denti® Needle conţine toate instrumentele necesare pentru intervenţiile chirurgicale şi protetice.

Freză sferică: pentru punctarea exactă a locului implantului.

Freză preliminară: freza preliminară pregăteşte şi neoalveola pentru inserarea  implantului. Pentru implanturile de Ø2,3 mm se utilizează freza preliminară cu diametrul de 1,8 mm, iar pentru implanturile de Ø2,8 mm, freza preliminară cu diametrul de 2,2 mm. Turaţie recomandată: 800-1200 rpm

Cheie pentru inserarea implantului: pentru înşurubarea manuală a corpului implantului.

Cheie pentru inserarea cu piesa cot a corpului implantului: pentru înşurubarea cu piesă chirurgicală a corpului implantului. Pe lângă turaţia recomandată de 20 rpm, torque de 50 Ncm

Cheie dinamometrică cu clichet oferă siguranţă la stabilirea nivelului de stabilitate iniţială.

Kitul chirurgical Denti® Needle este sistematizat, făcând astfel ca inserarea implantului să fie rapidă, eficientă şi fără probleme. Pentru ambele implanturi  Denti® Needle (bont conic şi sferic, compatibil OT-CAP) se folosesc aceleaşi instrumente chirurgicale.

Instrumentarul kitului chirurgical Denti® Needle sunt produse de Hager&Meisinger GmbH.

Paralelizare

Kitul chirurgical Denti® Needle conţine şi un set de paralelizare pe care dacă îl folosim, putem da paralelitatea precum şi distanţa optimă (7 mm, 9 mm) dintre canalele primare.

« Inapoi