Succesul clinic şi inovaţiile continue de mai bine de 27 de ani în domeniul implantologiei dentare au servit ca bază la realizarea noii familii de implanturi Denti®. Dezvoltarea noului sistem Denti®Circon combină cele mai moderne principii de implantologie cu experienţa noastră de 30 de ani în cercetare-dezvoltare.
Experienţă de lungă durată în cercetare în domeniul bioceramicii (primul implant bioceramic Denti®Diakor din oxid de aluminiu a fost utilizat clinic în 1983).
Geometrie certificată în formă de rădăcină, la fel ca la implanturile Denti® Root Form (formă anatomică similară rădăcinii dintelui). Implant de stadiul I – adică bontul şi implantul fac corp comun.
Suprafaţă optimă pentru osteointegrarea perfectă: suprafaţă pasivată (sablată şi gravată acid), la fel ca la celelalte implanturi Denti®, la care rata reuşitei a fost 97% în ultimii 25 de ani.
Toate implanturile Denti® Circon sunt produse din bioceramică din oxid de zirconiu de înaltă puritate (95%), stabilizate cu oxid de Ytriu (5%).
În vederea garantării calităţii excepţionale ale implanturilor, începând de la materialul iniţial până la implantul finit, verificăm continuu producţia, respectând standardele internaţionale corespunzătoare.
Compoziţia materială corespunde standardului EN ISO 13356.
Din familia de implanturi Denti® fac parte două sisteme diferite care au designul identic, dar sunt fabricate din materiale diferite. Implanturile monofazice Denti® sunt fabricate fie din bioceramică din oxid de zirconiu de calitate excepţională fie din tradiţionalul titan de înaltă puritate. Ambele materiale de bază s-au dovedit a fi fiabile în practica zilnică.
În afară de cheia pentru inserarea implanturilor, toate instrumentele chirurgicale sunt identice în cele două sisteme.
Suprafaţa implanturilor Denti®Circon corespunde cu cea a implanturilor Denti®deja certificate la care rata reuşitei depăşeşte 98,7%. Conform examinărilor de control clinice prospective, reuşita aşteptată a implanturilor Denti®Circon, chiar şi în cazul încărcării imediate sau timpurii, poate să atingă sau să depăşească 98,7%. Suprafaţa corpului implanturilor care intră în contact cu ţesutul osos este microporos datorită formării suprafeţei fizice şi mecanice. Această formare a suprafeţei, împreună cu energia ridicată de suprafaţă, garantează formarea rapidă şi sigură a ţesutului osos şi fixarea sa durabilă pe suprafaţa implanturilor Denti®.
Implanturile Denti®Circon sunt disponibile în 3 diametre şi 3 lungimi diferite, cu două variante de bonturi.
Poate fi încărcat imediat în funcţie de calitatea osului
Procedura chirurgicală într-un singur timp este avantajoasă atât pentru pacienţi cât şi pentru medicii stomatologi.
Kitul chirurgical Denti®Circon & One Piece este sistematizat şi astfel face ca inserarea implantului să fie rapidă, eficientă şi fără probleme.
Pentru ambele implanturi Denti®Circon (bont conic şi sferic, compatibil OT-CAP) se folosesc aceleaşi instrumente chirurgicale.Instrumentele care prezintă un hex pe tija lor pot fi folosite atât în piesele de mână contra unghi cât şi în adaptorul necesar acţionării manuale. În cazul oaselor de duritate mare, recomandăm utilizarea tarozilor. Toate instrumentele chirurgicale sunt fabricate din oţel inoxidabil.
Kitul chirurgical Denti®Zircon & One Piece conţine şi un kit de paralelizare pe care dacă îl folosim, putem da paralelitatea şi distanţa optimă (7 mm, 9 mm, 12 mm) dintre canalele primare .